Informația publicată de Playresponsibly conform căreia Alin Teodor, fost președinte ONJN în perioada aprilie 2021-iunie 2022, a picat examenul susținut pentru a intra în corpul înalților funcționari publici a iscat reacții vehemente în piață. Pe adresa redacției au venit, de-a valma, ironii și acuze la adresa lui Teodor, socotit un personaj păpușat de „gruparea Voiculescu”, senatorul PNL care a avut la breloc ONJN. Tabloul arată cum ajung anumite persoane în funcții-cheie din ministere și instituții alte statului.

Sorin Constantinescu (expert jocuri de noroc): „Când a fost numit la ONJN, Alin Teodor a luat cea mai mică notă dintre toți inspectorii. Adică, era pe ultimul loc, dar pe el l-au pus șef, iar pe colegii lui i-au lăsat inspectori la Olt. El a fost pus acolo de senatorul Liviu Voiculescu.

De obicei, în funcțiile astea importante, executive, sunt puși oameni care sunt labili psihic și care sunt ușor de manipulat, să îi controloze. Un om care gândește, nu ia decizii la comandă, pentru că știe că intră la pușcărie, mai devreme sau mai târziu, sau va păți ceva. Dacă vreți să facem o comparație, Alin ăsta a fost ca și Dăncilă prim-ministru. Aceeași competență, la fel de...

Eu îl vedeam, că îl invitau cei care făceau conferințe video, îl băgau și pe el în direct, eram în pandemie, nu putea să lege două vorbe. Era total agramat și citea după o foaie! Eu mă îngrozeam, ziceam, Doamne ferește, dar cum e ăsta în funcție de secretar de stat, vă dați seama cine conduce țara asta? Eram șocat de atunci.

Eu de-atunci am spus, bă, ceva nu e bine cu noi. Ne ducem într-o direcție total greșită. Să pui un om ca ăsta, vai mama lui! Ăsta era bun de pus portar, de deschis ușa la mașini, mai mult nu avea ce să caute”.

Tudor Simota (director în cadrul ONJN): „Ăsta (n.r. - Alin Teodor) nici dacă avea examenul aranjat nu-l putea trece... El este funcționar, la înalți funcționari publici este altfel… Probabil, vrea să fie în corpul guvernamental de rezervă. Așa poate să-l mai pună Voiculescu secretar general când ajunge la butoane”.

Odetta Nestor (fost președinte ONJN): „Ce am declarat, anume că ONJN a devenit doar o sinecură pentru unii care nu au mișcat o carte și nici nu-i interesează să construiască ceva. Păcat, dar probabil asta se dorește, astfel de conducători…”.

Operator privat: „Pe Alin Teodor ăsta l-a adus cine l-a dus, dar, chiar și așa, lucrurile trebuie să funcționeze într-o instituție ca aceasta. Nu ca acum. El a fost director în cadrul companiei lui Voiculescu, când a primit dosarul de evaziune fiscală, de care apoi a scăpat. Era în zona lui Voiculescu, la Slatina.

El l-a propulsat. Voiculescu a cerut, a bătut cu pumnul în masă. Are putere, este președintele organizației PNL de Olt, deși PNL are în zonă cele mai slabe rezultate, raportate la nivel național”.

Playresponsibly va publica mâine continuarea discuțiilor avute cu Odetta Nestor, Tudor Simota și cu Sorin Constantinescu despre cei care au condus și încă mai dirijează ONJN, o instituție despre care se spune că este blocată de interese de găști și de conflicte interne.